Ce a făcut un ciclist din Covasna pentru a intra în Cartea Recordurilor

Ce a făcut un ciclist din Covasna pentru a intra în Cartea Recordurilor
Un ciclist din Covasna a doborât recordurile la mersul în spate cu bicicleta și sărituri pe o roată
Publicat: 04/05/2014, 15:33
Actualizat: 28/09/2018, 11:15

Sportivul Orbán-Barra Gábor din Sfântu Gheorghe, membru al clubului de ciclism Tușnad Cycling Team, a reușit, sâmbătă seară, să doboare două recorduri Guinness Book, în cadrul unui eveniment inclus în programul Zilelor Sfântu Gheorghe.

Astfel, Orbán-Barra a reușit să parcurgă 27,58 de metri la mers în spate cu bicicleta, iar vechiul record era de 18,18 metri, stabilit acum șase ani de către un american.

De asemenea, sportivul a reușit să sară cu roata din spate a bicicletei de 309 ori, astfel depășind vechiul record, de 240 de sărituri, stabilit în 2012 de un italian.

Organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe au declarat că totul s-a filmat, pe baza unui scenariu bine stabilit, iar filmul va fi trimis în Marea Britanie, pentru ca oficialii Guinness Book să poată omologa cele două recorduri.

Zilele municipiului Sfântu Gheorghe au început în 26 aprilie, iar primele cinci zile au fost consacrate exclusiv artei și culturii, fiind prezenți la Sfântu Gheorghe trupe teatrale, formații de jazz, artiști din țară și din străinătate, meșteșugari. La sfârșitul săptămânii, pe cele două scene mari amplasate în centrul municipiului au susținut concerte formații renumite din străinătate și din România, precum ar fi Vama, Connect-R și Rednex.

Zilele Sfântu Gheorghe se vor încheia, duminică seară, cu un foc de artificii, în acordurile pianistului Havasi Balázs.

Bugetul estimat al manifestării se ridică la 1-1,2 milioane de lei, din care peste 300.000 de lei s-au alocat din bugetul local, restul cheltuielilor fiind acoperite din taxele adunate de la comercianții care au participat la târg, din sponsorizări, contracte de publicitate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără...
Descoperirea secolului! Breaking news!
Dovezile găsite acasă la Alexandru Piscan, presupusul spion al rușilor: fotografii și filmări detaliate de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
UNGURII, la ani lumină de România. Deja nu se mai poate face NIMIC, totul s-a...
Pro TV pregătește marea lovitură. Filmările au început
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Rusia ar fi lansat o armă misterioasă pe orbita Pământului, spune Pentagonul
×